Îl ştiam pe John Cameron Mitchell din Shortbus şi Hedwig and the Angry Inch, iar în 2009, când s-a anunţat că Nicole Kidman va juca în cel de-al treilea film al regizorului, decizia ni s-a părut cam riscantă pentru actriţă, în contextul în care Shortbus a fost considerat de membrii comisiei de rating a CNC, acum câţiva ani, drept echivalentul unui film pentru adulţi. Dacă te aştepţi ca Rabbit Hole să fie în vena predecesoarelor sale, trezeşte-te la realitate, căci nu e cazul. Poţi vedea de ce de vineri, când filmul se lansează în cinematografele Hollywood Multiplex şi Movieplex din Bucureşti.
Nicole Kidman şi Aaron Eckhart sunt Becca şi Howie Corbett, un cuplu a căror viaţă a fost perfectă până când, cu câteva luni înainte de evenimentele descrise în film, o tragedie înfiorătoare a distrus totul. Din fericiţii posesori ai visului american, Becca şi Howie s-au trezit ca nişte victime ale unei naufragiu, pescuind dintre dărâmături rămăşiţe ale vechii lor existenţe, rămăşiţe pe care încearcă să clădească o nouă viaţă. Pe umerii celor doi actori stă întreaga greutate a filmului, iar John Cameron Mitchell îşi consolidează prestigiul unui regizor extrem de atent cu protagoniştii săi: nicio replică falsă, niciun gest nejustificat, nicio exagerare melodramatică nu dăunează subiectului incomod, dar adesea mai amuzant decât te-ai putea aştepta de la context.
Totul se învârte în jurul modului în care cei doi soţi încearcă să se lege (sau poate să se despartă?) de trecut. Un filmuleţ pe iphone poate fi unica verigă ce ţine totul laolaltă. Sau o conversaţie cu rudele? Sau una cu cel pe umerii căruia atârna vina tragediei? Iarba fumată în maşină ajută? O relaţie extraconjugală? Mitchell întinde fire ca de păianjen şi explorează noi teritorii de învingere a durerii în cel de-al treilea film al său, în care îţi vor plăcea şi actorii secundari (mai ales Dianne Wiest în rolul lui Nat, mama Beccăi).
Dacă intri la acest film care ajunge mult prea târziu pe ecranele din ţară (avut proiecţii în cadrul festivalului Transilvania, în iunie), s-ar putea să-ţi mulţumeşti: nu strică niciodată să-ţi aminteşti că inevitabilul se poate produce oricând şi că ar fi o idee foarte bună să nu laşi pe mâine ce poţi face azi. Trezirea la realitate categoric nu este pentru amatorii de entertainment, ce pentru spectatorii doritori de mai mult decât câteva ore de uitare. La prima vedere poate că titlul în limba română nu este foarte inspirat, dar respectă fidel esenţa dramei lui Becca şi Howie. Categoric avem ce învăţa din ea...
Rol de Oscar: Rabbit Hole
de Ştefan Dobroiu în 30 Aug 2011Citeşte şi:
Taguri:
John Cameron Mitchell, Shortbus, Hedwig and the Angry Inch, Nicole Kidman, Rabbit Hole, Aaron Eckhart, Dianne Wiest, actor
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Dungeons & Dragons
Mili Avital
Love the Coopers
Tuck Everlasting
Alo, aterizează străbunica!
Răzvan Vasilescu
Adewale Akinnuoye-Agbaje
Hitman
Vitas
E poi lo chiamarono il magnifico
Pimp My Ride
Marc-André Grondin
Take Me Home Tonight
Prospect
Monștri.
Bad Teacher
Puiu Călinescu
Matthew Vaughn
Con Man
Hot Shorts
Alias
Mamaia
Paul Haggis
Dracula
The Royal Tenenbaums
Herbie: Fully Loaded
Mickey Rourke
The Tailor Of Panama
James Franco
Alvinnn!!! And the Chipmunks
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Rol de Oscar: Rabbit Hole
Părerea ta
Spune-ţi părereaStaţionar, dar şi static
Nu demult, analizând "Aurora" lui Cristi Puiu, arătam că divorţul este cel mai traumatic eveniment din categoria celor de familie - the second worst fiind decesul unui copil. Ambele situaţii au motivaţiile lor, unele evidente, altele surprinzătoare - iar în cel de-al doilea caz, dincolo de compasiune, de sentimentul în mod legitim egoist al pierderii personale, de disperarea în faţa ireversibilului şi revolta contra absurdităţii, se situează imensa bulversare pe care o aduce faptul că, în fond, un copil este ceea ce dă sens vieţii - la nivel atât individual, cât şi de cuplu. Orice părinte ştie că, începând de la testul de sarcină pozitiv, se conturează un proces complex şi profund prin care existenţa familiei se reconfigurează în jurul principalei sale semnificaţii: rolul care-i revine în construirea unui nou destin. Zădărnicirea acestei misiuni (mai ales când se produce subit şi evitabil, ca în cazul unui accident) determină traume mult mai adânci, complicate şi greu gestionabile decât ar putea să pară la prima vedere - şi asupra acestei teme se apleacă noul film al lui John Cameron Mitchell, un actor care, în ultimii zece ani, s-a orientat şi spre regie, cu "Hedwig and the Angry Itch" (2001) şi "Shortbus" (2006), la care se adaugă recentul său scurt-metraj "Lady Grey London" (2011).
Scenaristul David Lindsay-Abaire, adaptându-şi pentru ecran propria piesă laureată a Premiului Pulitzer în 2007, a preferat formula unui film "de stare", cu componentă narativă secundară, urmărind nu atât povestea "trezirii la realitate" (echivalent românesc nu tocmai inspirat al titlului, deşi sună bine - e vorba mai degrabă de o "revenire la normalitate"), cât labirintul inextricabil de frământări pe care le parcurg cei doi soţi în lunile imediat următoare tragediei. Sub acest aspect, filmul este în mod asumat staţionar (ceea ce nu e neapărat rău) şi static (rezultat mai puţin fericit, întrucât demarează lent şi pierde şansa unei implicări prompte şi puternice a spectatorului în universul psihologic atât de problematic al protagoniştilor. David Lindsay-Abaire excelează nu în planul povestirii, ci la nivelul acelor secvenţe de sine stătătoare care, prin combinaţii dramaturgice insolite, marchează reperele definitorii şi resorturile interioare ale dramei - inclusiv cu aportul lui John Cameron Mitchell, care dovedeşte că stăpâneşte cu mână sigură mijloacele filmului intelectual, elegant şi expresiv. Unul dintre cele mai reuşite momente, în acest sens, este cel al pierderii clipului video din telefonul mobil - un mini-accident ce pare să scurtcircuiteze în sens negativ întregul parcurs al vindecării (de fapt, accelerându-l prin înlăturarea unei reminiscenţe din trecut care, dincolo de componenta sa afectivă, începuse să devină un balast inerţial). La fel de semnificativă este scena confruntării dintre Howie (Aaron Eckhart, tot timpul insuportabil de convingător în rolul tatălui impulsiv şi hipersensibil, nu prea inteligent şi nici deosebit de puternic) şi Jason, adolescentul care i-a ucis involuntar (şi absolut nevinovat) copilul (Miles Teller, discret şi autentic, la primul său rol de lung-metraj după trei scurte şi un serial de televiziune) - şi ar mai fi destule exemple, dintre care mă voi mărgini să citez doar momentul accidentului propriu-zis, prezent într-un flash-back compus numai din prim-planuri în ralenti: dialogul de priviri între Jason şi Becca (Nicole Kidman), exprimând laconic, bogat şi expresiv întregul tumult de sentimente al momentului fatal.
De altfel, principala contribuţie la rezolvarea nevoii dramatice o are tocmai sub-plotul acestei relaţii alunecoase dintre ucigaşul inocent (în toate sesurile) şi mama traumatizată. De aici porneşte motivul "vizuinii de iepure" (ca poartă spre un ipotetic univers paralel - refugiu logic şi sentimental, oferind în mod paradoxal acea cale de revenire la normalitate despre care vorbeam, tocmai prin contrapunerea unei lumi imaginare). Din păcate, ipoteza rămâne în mare parte la stadiul de enunţ: banda desenată a lui Jason se rezumă să existe, jucând prea puţin, iar intervenţia ei în viaţa celor doi părinţi e succintă şi nefinalizată - produce un incident major, cu valenţe catalizatoare, dar nu funcţionează în sine. De fapt, prin aceeaşi zonă se situează şi principalul neajuns al filmului: drama personajelor se susţine în primul rând prin cuvinte şi imagini (nenumărate cadre insistent-contemplative, însoţite de o muzică redundantă), apoi cu ajutorul interacţiunilor de moment, şi abia în al treilea rând pe palierul acţiunii coerente de ansamblu (fie şi doar în plan psihologic), care trebuie să constituie în fond coloana vertebrală a oricărui film.
Situaţia e salvată în măsură semnificativă de Nicole Kidman, nominalizată atât la Globul de Aur, cât şi la Oscar. Practic, actriţa reuşeşte să ducă în spinare tot filmul, evitând cu justeţe capcana atât de pernicioasă a deraierilor melodramatice, printr-un joc sugestiv şi subtil, construit mai ales pe priviri (care compensează în mare parte demonstrativismul regisoral al acelor portrete mult prea predominante la care făceam referire mai sus). În ultimă instanţă, interpretarea ei este valorificată printr-o osmoză echilibrată cu regia şi imaginea - Frank G. DeMarco, autorul unei fotografii eterice şi stilizate meticulos, pe care-l cunoaştem atât din "Delirious" (2006), cât şi de la cele două filme anterioare ale lui John Cameron Mitchell. Îl sprijină montajul precis şi rafinat al lui Joe Klotz, în tandem cu muzica lui Anton Sanko (inspirată în sine - dar nu fără a uita suprapunerea ei nu întotdeauna balansată optim cu imaginea). Dincolo de toate ezitările şi dezechilibrele sale, "Rabbit Hole" rămâne totuşi un film de conţinut lucrat cu stil, capabil să acceseze atât resorturile intelectuale ale spectatorului, cât şi resursele sale de sensibilitate.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
1 septembrie, 2011, h. 02:00-03:38
Bucureşti, România
Cat despre modul in care este sustinuta drama, gandeste-te ca povestea in sine nu e ceva tocmai nou sau original, prin urmare obiectivul lui John C. M. era tocmai de a prezenta drama prin acele imagini ("insistent-contemplative), prin acele replici si interactiuni de moment (memorabile, cel putin pentru mine) si prin muzica ("redundanta")! Am vazut filme fara aceste elemente (care imprima emotia pe ecran) sustinandu-se doar pe acel palier al actiunii coerente de ansamblu si la sfarsit e ca si cum as fi urmarit imagini goale, fara nici un sens, in ciuda "actiunii". Ceea ce vreau sa zic e ca daca nu gasesti emotie intr-un film, nu vei "gasi" nici filmul.