Premierele săptămânii 28 februarie - 6 martie 2014

de Ştefan Dobroiu în 28 Feb 2014
Află ce-i de văzut pe marile ecrane din ţară în acest weekend!

Final de februarie în trombă moderată: şase premiere pe ecrane, dar câte dintre acestea îi vor atrage pe amatorii de distracţie la cinema? Iată mai jos recomandările Cinemagia. Consultă programul proiecţiilor de pe site pentru a vedea cum strecori un film în planurile tale de weekend. După proiecţie, poate laşi un comentariu la pagina filmului pentru a recomanda premiera şi celorlalţi cititori.

Non-Stop
Sunt toate şansele ca Liam Neeson să fie campionul săptămânii. În ciuda cronicilor nu foarte entuziaste, popularitatea actorului şi un subiect inedit pot transforma filmul lui Jaume Collet-Serra în cea mai atractivă nouă premieră, mai ales pentru grupurile de prieteni. Neeson interpretează un ofiţer de zbor aflat la bordul un avion care primeşte ameninţarea că, dacă într-un cont nu sunt transferate 150 de milioane de dolari, la fiecare 20 de minute un pasager va muri.

Hoţul de cărţi/The Book Thief
Nominalizat la Oscar pentru muzica lui John Williams, filmul lui Brian Percival (Downton Abbey) ne face să descoperim fascinaţia cărţilor şi cum îţi poţi păstra umanitatea în cele mai sumbre momente din istoria umanităţii. Aflăm povestea lui Liesel (simpatica actriţa canadiană Sophie Nélisse), o fată de 12 ani care trebuie să se mute cu o familie adoptivă (excelenţii Geoffrey Rush şi Emily Watson) în Germania din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În vremuri când naziştii ard cărţi "incomode" în pieţe, Liesel le salvează, explorând emoţionant magia cuvântului scris şi a imaginaţiei.

Pentru o cronică click AICI.

Acel moment penibil/That Awkward Moment
Doi dintre cei trei actori principali ai acestui film, Michael B. Jordan şi Miles Teller, vor intrepreta roluri principale în noul The Fantastic Four, aşteptat în 2015, prin urmare această comedie romantică poate fi o ocazie să le acorzi atenţie. Pe al treilea, Zac Efron, noi îl aşteptăm în Neighbors, o comedie pe care am pus-o pe lista celor mai aşteptate titluri ale genului din 2014 (o găseşti AICI). În Acel moment penibil, cei trei actori interpretează trei foarte buni prieteni care trebuie să mediteze asupra viitorului relaţiilor lor amoroase.

Îndrăgostiţii mor ultimii/Only Lovers Left Alive
Unul dintre cele mai lăudate filme lansate anul trecut la festivalul de la Cannes, Îndrăgostiţii mor ultimii ajunge în România în plutonul de titluri romantice aduse pe ecrană de Dragobete. Este un film special, deloc tributar trendului vampiric atât de la modă la Hollywood, cu Tom Hiddleston şi Tilda Swinton în rolurile a doi vampiri îndrăgostiţi de veacuri. "Magic", "magnetic", "clasic", "nostalgic" şi "irezistibil" au fost cuvintele folosite de cronicari pentru a descrie această vizită a lui Jim Jarmusch pe tărâmul vampirilor.

The Bag Man. Arme, crime şi... o geantă
Ne reîntâlnim cu John Cusack şi Robert De Niro în acest thriller cu gangsteri.  Ce te faci când un mafiot legendar îţi dă o sarcină pe care nu o poţi refuza? Este cazul lui Jack (Cusack), un tip dur plin de probleme financiare după o serie de ghinioane. El este angajat de celebrul Dragna (De Niro) pentru a duce la îndeplinire o misiune pe cât de simplă pe atât de neobişnuită: Jack va fi trebuie să-l aştepte pe Dragna într-un loc îndepărtat, împreună cu nişte indivizi dubioşi. Faptul că în aceeaşi seară o întâlneşte pe superba Rivka nu pare să însenineze lucrurile, căci noaptea respectivă va avea consecinţe extreme pentru toţi cei implicaţi...

Agon
Un film de Robert Budina proiectat în mai multe oraşe din ţară datorită faptului că este realizat în colaborare cu o companie de producţie românească. Acţiunea se desfăşoară în Salonic, Grecia. Saimir şi fratele său mai mic Vini, care a emigrat recent din Albania, încearcă să supravieţuiască în Grecia. Saimir urmează să se căsătorească cu Elektra, o tânără grecoaică; în acelaşi timp, încearcă să se ocupe şi de fratele său mai mic şi să-i găsească un loc de muncă, fapt care nu-l entuziasmează prea tare pe Vini. Vini încearcă să-i demonstreze lui Saimir că se poate descurca şi fără ajutorul lui, fără să se umilească în locuri de muncă penibile şi ingrate, ceea ce va duce la provocarea unor insurmontabile probleme.

Care ţi se pare cea mai atractivă premieră a săptămânii?

Exploreaza subiecte similare:

Non-Stop, The Book Thief, That Awkward Moment, Only Lovers Left Alive, The Bag Man, Agon

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
andreyb22 pe 28 februarie 2014 11:55
Non-Stop
AndreBlack pe 28 februarie 2014 16:56
Non-Stop si The Bag Man .
Macabru pe 28 februarie 2014 18:54
Se stia deja ca 90% vor zice "Non-Stop". Restul sunt o mare pierdere de timp, din punctul meu de vedere. Acum, nici cu filmul asta nu stiu ce sa zic (Non-Stop).. Mi-e sa n-o ia si Liam Neeson pe urmele lui Jason Statham, adica sa joace in tot felul de filme de duzina care apar an de an.. Sper sa ma insel, ramane de vizionat.
sabinalin pe 28 februarie 2014 22:57
Of course... The Bag Man!
Theodoric pe 1 martie 2014 14:47
Non-Stop,The Bag Man
Tyybi1 pe 1 martie 2014 21:31
Non-Stop
Iulidesprefilme pe 2 martie 2014 11:14
Din punctul meu de vedere, un film cu redutabilul actor Liam Neeson este o "premieră" în orice z i/ în orice săptămână...
alex_il_fenomeno pe 4 martie 2014 21:43
Am urmarit doar The Book Thief, insa ce film...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells